miercuri, 22 septembrie 2021

Trenul Europa Express a traversat România


Trenul menit să atragă atenţia publicului asupra călătoriei cu acest mijloc de transport verde, a intrat în România vineri, 17 septembrie, pe la Giurgiu, a parcurs aproximativ 900 de kilometri prin ţară şi a trecut în Ungaria duminică dimineaţa.

În fiecare oprire au fost organizate scurte programe de promovare a transportului feroviar: la Gara de Nord, oficialilor le-au fost prezentate istoria primei căi ferate din România și macheta celei mai vechi locomotive românești cu abur, CFR 43 Călugăreni.

Pentru a celebra mobilitatea și conectarea oamenilor, o echipă formată din doi artiști români de graffiti, Kaps Crew, a creat un mural pe care îl puteți vedea în Gara de Nord, la peronul 14.


Cu acest tren a ajuns
la Braşov şi comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, unde imnul Uniunii Europene a fost interpretat de Fanfara de copii și tineri.

La Arad, trenul ConnectingEuropeExpress a ajuns în noaptea de sâmbătă. Aici delegația a fost întâmpinată de reprezentanții conducerii locale din Arad, dar și de președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

Reprezentanții și delegația au făcut schimb de steaguri, cel al României urmând să fie expus la destinația finală a trenului, la Paris.

În interiorul gării, au fost organizate două expoziții de machete și două concerte, în colaborare cu Filarmonica din Arad și în parteneriat cu Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”.

Trenul expres care străbate UE cu ocazia Anului European al Căilor ferate este compus, din cauza lățimilor ecartamentului diferite din Europa, Connecting Europe Express va fi compus, de fapt, din trei trenuri – trenul iberic, trenul standard și trenul baltic – care se vor întâlni de-a lungul călătoriei.

Europa Express a plecat la 2 septembrie din Lisabona (Portugalia), călătoreşte peste 20.000 km, incluzând traversarea a 26 de țări și oprirea în peste 100 de localități, punctul final fiind Parisul, în data de 7 octombrie.


Foto: Facebook / Europe Direct Arad şi Comisia Europeană în România



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu