joi, 23 septembrie 2021

Suspiciunile faţă de ruşi unesc aleşii români

 

Un număr de 43 de europarlamentari a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de creşterea preţului gazelor naturale şi solicită măsuri.

Semnatarii provin mai ales din rândurile aleşilor din Europa Centrală şi de Est (cel mai mulţi din Polonia, alături de România, Slovacia, Ţările Baltice şi Bulgaria), dar provin din toate grupurile politice din Parlamentul European, majoritatea lor fiind membri în Partidul Popular European (EPP), respectiv în Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR).

Printre ei se numără mai şase politiceni români: Traian Băsescu, Eugen Tomac (EPP – PMP), Carmen Gabriela Avram (S&D – PSD), Nicolae Ştefănuţă, Vlad Marius Botoş şi Dragoş Tudorache (Renew – USR PLUS).

În scrisoare destinată vicepreşedintelui executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager şi comisarului european pentru Energie, Kadri Simson, deputaţii de la Bruxelles reamintesc faptul că preţul gazelor naturale a atins un nivel record, de peste 700 de dolari pe mia de metri cubi, faţă de 300 de dolari, la începutul anului.

Europarlamentarii citează şi acţiuni ale companiei Gazprom care ar fi putut produce această creştere de preţ.

În încheiere, semnatarii scrisorii deschise cer Comisiei Europene să deschidă o investigaţie privind posibila manipulare a pieţei de către compania energetică rusă şi eventuala încălcare a regulilor europene privind competiţia.

Foto: Unsplash.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu