luni, 25 octombrie 2021

Europarlamentar român: „Nu susținem acțiuni care duc la o falsă ecologizare”

 


Parlamentul European a aprobat, cu o largă majoritate, Strategia „De la Fermă la Furculiță” (Farm to Fork – F2F), care stabilește noile linii după care va funcționa agricultura europeană în următoarele decenii.

452 de deputați au fost de acord și 170 au fost împotrivă, printre care și nouă români. De ce?

„Avem nevoie de atingerea obiectivelor ambițioase ale Pactului verde, dar nu cu prețul distrugerii sectorului agroalimentar european și a creării unei crize alimentare.

Strategia F2F nu ține cont de realitățile din agricultura din România, nici de specificul acestui sector în estul Europei” – consideră europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR – EPP).

Politicianul hunedoarean, membru al Parlamentului European din 2007, este unul dintre vicepreședinții Comisiei pentru Comerț Internațional (INTA) și votează, de regulă, conform politicii grupului EPP.

Acum, popularii au fost divizați, o parte fiind de părere că prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a ținut ascuns față de Parlamentul European și opinia publică un studiu ale cărui concluzii nu susțin în mod consistent țintele Strategiei F2F.

„Este absolut scandalos faptul că prin acest mod primitiv s-a încercat manipularea europarlamentarilor. (...) Un comisar european, cu o prestație ireproșabilă, a demisionat din Comisia von der Leyen pentru o greșeală care nici nu suportă comparație cu gestul vicepreședintelui Timmermans” – susține deputatul european.

Alături de Winkler, din grupul PPE a mai votat împotrivă celălalt europarlamentar UDMR, Lóránt Vincze.

Nici social-democrații nu au privit bine proiectul de strategie.

Nu putem fi de acord cu reducerea la jumătate a utilizării pesticidelor și a îngrășămintelor stabilite de strategia Farm to Fork, în condițiile în care țara noastră deja folosește substanțe chimice la un nivel mult inferior mediei europene, tocmai pentru a asigura alimente sănătoase cetățenilor” - a declarant Carmen Avram (PSD – S&D).

Europarlamentarul social-democrat a menționat că Delegația Română PSD din Parlamentul European rămâne alături de fermierii români, care au atras atenția recent, în cadrul unei scrisori transmise forurilor europene, că se prefigurează un scenariu sumbru: scoaterea agriculturii UE în afara zonei de competitivitate printr-o micșorare cu 10-15-25% a capacității de producție a diferitelor sectoare, scăderi majore ale veniturilor fermierilor și creșteri puternice ale prețurilor de consum.

În consecință, nici Adrian Dragoș Benea, Tudor Ciuhodaru, Victor Negrescu, Dan Nica, Rovana Plumb și Mihai Tudose și nici Maria Grapini (PPU – S&D) nu au votat Strategia „De la Fermă la Furculiță”.

joi, 14 octombrie 2021

Mai mult de jumătate din tineri nu înțelege cum funcționează UE

 

Cu ocazia European Youth Event (EYE) 2021, Parlamentul European a comandat un studiu, la care au participat peste 18 000 de tineri din toate țările membre ale Uniunii Europene, printre care 532 din România.

Flash Eurobarometer Youth Survey arată un interes crescut al noilor generații față de politică: aproape nouă din zece respondenți a spus că discută subiecte politice atunci când se adună cu prietenii, iar 87% a luat parte la activități civice sau politice.

Din păcate, 53% dintre ei simt că nu au prea mai influență asupra politicilor naționale care îi privesc în mod direct, iar asupra celor comune, nici atât, consideră 70% dintre tineri.

Întrebați dacă înțeleg procesul de luare a deciziilor în cadrul UE, mai mult de jumătate dintre participanții la sondaj (55%) a declarat că nu înțelege nimic sau doar puțin din acesta.

Când trebuie să își facă auzită vocea, noua generație spune că votul este cea mai eficientă modalitate (41% și 49% în România), urmată de proteste și demonstrații (33%) și de crearea sau semnarea unei petiții (30%). Două treimi au declarat că au luat parte la alegerile pentru Parlamentul European din 2019.

Tinerii se informează despre temele politice și sociale mai ales de pe rețelele de socializare și de pe paginile de știri, cele mai folosite fiind Facebook, Instagram, Youtube și Twitter.

62% dintre cei întrebați sunt în favoarea Uniunii Europene, dar o treime au spus că imaginea blocului comunitar s-a înrăutățit în percepția lor.

Aproape două treimi dintre cei care au luat parte la activități organizate de Parlamentul European și-au îmbogățit cunoștințele despre UE, au devenit mai pozitivi față de uniune (54%) și simt că au un cuvânt de spus (52%).

Tinerii români au încredere în mai mare măsură în liderii UE pentru a oferi informații despre problemele cu care se confruntă blocul comunitar (32%), decât media europeană (23%) și cred mai puțin presa națională (21%, față de media de 25%).

Foto: EYE/European Parliament