vineri, 17 iulie 2020

Sondaj: mai mulți candidați tineri ar scoate românii la vot

Aceasta este una dintre concluziile unui eurobarometru realizat în aceasă primăvară, pe un eșantion de 1 000 de cetățeni români.

Comisia Europeană a vrut să afle părerile cetățenilor din țările UE în trei domenii: cunoașterea drepturilor și a cetățeniei UE, libera circulație și protecția consulară, respectiv măsurile de creștere a prezenței la vot la alegerile pentru Parlamentul European.

Sondajul a relevat că termenul de „cetățean al Uniunii Europene” este la cel mai înalt nivel:  medie europeană este 91%, în timp ce în România este chiar cu un procent mai mare, în timp ce 62% au știut să explice și ce înseamnă.

Cetățenii români intervievați telefonic au considerat în număr mai mare decât media europeană că au dreptul de a fi tratați în același mod ca și localnicii, atunci când se află pe teritoriul altui stat (85%) și că au dreptul de a solicita ajutorul ambasadei oricărui alt stat membru UE, atunci când țara natală nu are reprezentanță diplomatică acolo (79%).

Întrebați despre măsurile care ar crește prezența la urna cu ocazia următoarelor alegeri europene, cei mai mulți români au numit înregistrarea online ușoară (77%) și existența mai multor candidați tineri (75%), în acest caz diferența fiind de 12% în plus față de media europeană.

Trei sferturi dintre votanți ar aprecia și dacă ar putea contacta un serviciu de asistență care să furnizeze informații despre alegerile europene.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu